Urmașii cavalerului curții regale, Voicu fiul lui Șerb - cel care în 1409, fusese răsplătit de regele Sigismund de Luxemburg pentru serviciile credincioase cu domeniul cetății Hunyad - dobândeau o și mai mare cinste între nobilimea Ardealului prin faptul excepțional al obținerii locurilor de veci chiar în catedrala episcopală, cel mai important loc al creștinilor romano-catolici ai provinciei. Valoarea simbolică a acestui gest se poate înțelege dacă vom lua în considerare punctul de plecare al familiei, care fie provenea din cnezii hațegani, așa cum afirma una din ipotezele privind originea lor, fie erau urmași ai unor boieri refugiați din Țara Românească. Oricum ar fi fost, Hunedoreștii erau departe de a reprezenta una din familiile nobiliare vechi ale Transilvaniei care ar fi putut emite pretenţii de preamărire, putând fi priviți de nobilimea ardeleană ca niște oameni noi ori parveniți. Ascensiunea politică uimitoare a lui Ioan de Hunedoara şi a fratelui său, numiţi mai întâi bani de Severin, pentru ca din 1441 Ioan să devină voievod al Transilvaniei, a dat naștere și în epocă unor legende care afirmau că el ar fi fost un fiu nelegitim al regelui Sigismund de Luxemburg.

În timpul cât a deținut demnitatea de voievod al Transilvaniei, 1441-1453, Ioan de Hunedoara a trecut în mai multe ocazii prin Alba Iulia. Analiza izvoarelor arată că în desele sale călătorii în voievodat, Alba Iulia s-a aflat adesea pe traseul itinerariilor sale. Astfel, în anul 1441, se poate bănui că s-a oprit și la Alba Iulia în deplasarea pe care a făcut-o de la Timișoara la Turda în lunile iunie și iulie. La începutul anului 1442 era din nou la Turda, fiind ulterior ocupat cu operațiunile militare împotriva oastei turcești pe care a învins-o la Sântimbru. În anul 1443 ar fi putut trece prin Alba Iulia în cursul unei călătorii întreprinse în luna martie, când a ajuns la Mediaș, și din nou în lunile mai-iunie, când itinerarul său indică o călătorie de la Cetatea de Baltă la Hunedoara și apoi din nou la Mediaș. În anul 1444, va fi trecut prin Alba Iulia în cursul lunii mai, în călătoria întreprinsă de la Timișoara la Turda sau în cursul lunilor iulie și august când a emis documente la Sebeș. În 1445, deși a fost atestat la Hunedoara și Șura Mare, nu avem indicii ale prezenței sale la Alba Iulia. Însă în 22 iulie 1446, aflat la Alba Iulia cu ocazia sărbătorii Sfintei Maria Magdalena, Ioan de Hunedoara acorda scutirea de plata cincizecimii oilor de către iobagii români ai capitlului, venit care fusese anterior concedat de regele Sigismund de Luxemburg nobililor Transilvaniei. În octombrie 1447 s-a aflat la Aiud, de unde s-a îndreptat spre Mediaș. În preajma datei de 20 februarie 1448 s-a aflat la Sebeș, unde a revenit în 31 iulie 1448. În 25 mai 1449 emitea din nou un document de la Alba Iulia. Îl reîntâlnim la Sebeș la începutul lunii mai 1451. În 13 iunie 1453 s-a aflat la Vinț pentru ca în 16 iunie și din nou în 12-14 septembrie să fie la Stremț. Ar fi putut să se oprească în orașul nostru în ianuarie 1455, când s-a deplasat de la Timișoara la Bistrița, apoi în august-septembrie când a călătorit de la Bistrița la Marginea. În toamna anului 1455 s-a deplasat din nou dinspre Banat către Cluj și orașele din răsăritul Ardealului. În 1 ianuarie 1456 s-a aflat la Teiuș, de unde a călătorit spre Timișoara. În cursul acestei călătorii va fi văzut Alba Iulia pentru ultima dată, înainte de victoria de la cetatea Belgradului și dispariția sa neaşteptată la 11 august 1456. A fost îngropat în catedrala din Alba Iulia, lângă fratele său, Johannes Junior, conform dorinței sale.

Știm din izvoarele păstrate când și cum Ioan de Hunedoara a ales acest loc de veci, și anume la sfârșitul anului 1441, după ce fratele său, Ioan cel tânăr (Johannes Minoris sau Johannes Miles) își pierduse viața în părțile ardelene și fusese îngropat în catedrala din Alba Iulia. S-a păstrat actul prin care Ioan de Hunedoara ceda episcopiei trei sate din comitatul Alba, şi anume Tinod, Geomal și Cergău, la care capitlul din Alba Iulia avea anumite drepturi conform unor înţelegeri prealabile cu un fost proprietar decedat fără urmaşi. Cele trei sate solicitate de episcopie reveniseră lui Ioan de Hunedoara în momentul în care nemaiavând stăpân intraseră în dreptul de donație al coroanei. Atunci când capitlul a demonstrat că potrivit înţelegerilor încheiate cu fostul proprietar acele moşii îi reveneau de drept, Ioan de Hunedoara le-a cedat, luând în considerare şi că fratele său era deja îngropat în biserica catedrală şi în schimbul rugăciunilor pentru odihna sufletului fratelui său (pro salute refrigerioque nostre et felicis reminisscentie Egregii Johannis Junior de Hwnyad fratris eiusdem) și anunța totodată dorința ca și el să fie înhumat în același loc. Dorinţa i-a fost îndeplinită 14 ani mai târziu, în anul 1456.

În mai puțin de un an, în 16 martie 1457, fiul său cel vârstnic și urmașul său la conducerea partidei Hunedoreștilor, Ladislau de Hunedoara (1433-1457) era decapitat la Buda la porunca regelui Ladislau V Postumul. Astfel, al treilea membru al familiei Hunedoreștilor era îngropat în catedrala romano-catolică din Alba Iulia în anul următor, în 1458, de către fratele său mai tânăr, Matia, care între timp fusese ales rege al Ungariei. Mormintele celor trei membri ai familiei Hunedoreștilor au fost amplasate inițial în transeptul catedralei. Vizitatorii catedralei din Alba Iulia pot vedea grupul celor trei sarcofage amplasat în nava de sud. Acestea se pare că au fost realizate în timpul domniei regelui Ioan Zapolya, în anul 1535. Au suferit distrugeri în anul 1658, în timpul invaziei otomano-tătare, fiind refăcute din fragmentele diferitelor monumente funerare din catedrală. Recent s-a sugerat că pe piatra de mormânt atribuită lui Ioan de Hunedoara este figurat un alt personaj, care poartă o cușmă specifică unei epoci mai târzii. (C.P.G.)