Moştenirea Antichităţii a fost apreciată şi în Alba Iulia începând cu Renaşterea. Cele două oraşe romane Apulum au lăsat în urmă câmpuri de ruine, din care s-au recuperat circa 1.000 de inscripţii. Printre primii interesaţi de copierea acestor inscripţii se numără canonicul Johannes Mezerzius (1470-1516). Stabilit la Alba Iulia, casa sa a fost chiar descoperită arheologic, suprapunând ruinele fostului Palat al Guvernatorilor Daciei, fapt ce permite justificarea, măcar în parte, a preocupărilor sale de epigrafie latină.
Ca şi în alte foste provincii ale Imperiului Roman, şi în Dacia interesul către vechile ruine antice, dar mai cu seamă spre inscripţii, coboară în perioada Renaşterii. Tălmăcirea lor constituia probabil un imbold pentru cărturarii epocii în a le căuta, copia sau chiar proteja. De aceea, faţă de alte vestigii, inscripţiile au avut o soartă şi o poveste aparte.
Perioada de existenţă a provinciei romane Dacia (106-271) a fost urmată de o dispariţie a vieţii urbane. Însă, atât urmaşii Romei, cât mai cu seamă cei care au refăcut primele oraşe la începutul Evului Mediu timpuriu au spoliat vechile clădiri şi monumente, ajunse adevărate cariere de piatră pentru noile construcţii. Nobilimea Transilvaniei a căutat să îşi rezeme intrările sau pridvoarele ori să-şi decoreze zidurile bisericilor sau ale castelelor cu aceste pietre romane. Frumuseţea lor i-a ispitit, deopotrivă, pe Matia Corvin, dar şi pe austrieci, care după 1700 transportă monumente romane din Alba Iulia spre Buda sau Viena, cu plutele pe râul Mureş.
Această poveste este cea a primului „epigrafist” al Daciei romane, Johannes Mezerzius (1470-1516). Asupra originii sale maghiare sau săseşti mai mult s-a speculat; el se pare că era croat, înaintaşii săi fiind comiţi sau castelani, dar şi proprietari ai unui castellum. Acesta a îmbrăţişat o carieră ecleziastică, ajungând la Alba Iulia ca secretar episcopal, iar ulterior, la 1493, ca provizor al curţii episcopale. Peste trei ani a devenit canonic, iar la 1504 arhidiacon de Cluj.
Mezerzius este autorul primei culegeri („sylloge”) de inscripţii din Dacia. Din cele aproximativ 120 de texte doar o parte provin de la Apulum, restul fiind găsite în alte aşezări romane ale provinciei (Ulpia Traiana, Napoca, Potaissa, Ampelum, Aiud, Orăştie, Sebeş, Abrud etc.), dar şi din alte teritorii romane. În teritoriul haţegan intră în contact cu episcopul Filip More de Ciula, renumit umanist român, cel care, se pare, va juca un rol decisiv în promovarea manuscrisului cu inscripţiile lui Mezerzius în mediul umanist italian. Curând, lucrarea sa devine extrem de apreciată în rândul intelectualilor occidentali, fiind circulată în acelaşi veac sub formă manuscrisă în mediile intelectuale de vreo zece „autori mezerzieni”. Calitatea reproducerii textelor copiate de către Mezerzius diferă, fiind întâlnite şi inscripţii interpolate ori fictive. Cu toate acestea, cele mai multe dintre ele au fost corect copiate, motiv pentru care părintele epigrafiei latine moderne, Theodor Mommsen, îi aprecia marea sa „acribie” depusă în munca de copist.
Astăzi putem cunoaşte şi locul unde, cel puţin la finalul vieţii sale, a stat la Alba Iulia. Casa sa a fost cercetată arheologic în anul 2001, printr-o fericită conjunctură. O cahlă, cea mai timpurie cahlă cronistică din Transilvania, indică, fără dubiu, proprietarul ei: Johannes Mezerzius (Johannes Megerice), alături de anul ridicării sobei, 1510. Inedita descoperire suprapunea Palatului Guvernatorului celor trei Dacii, un câmp de ruine ce avea să îi stârnească interesul arheologic peste patru secole şi lui Adalbert Cserni, întemeietorul muzeului local. „Casa Mezerzius” mărturiseşte şi despre existenţa unui nucleu medieval locuit în „Oraşul de Jos”, prea puţin cunoscut astăzi. Localizarea casei lui Mezerzius aduce un plus de cunoaștere istoriei locale. Cronicarul renascentist István Szamosközi, care îi localiza casa la sud de cetate, în „grădinile canonicilor”, menţiona că Mezerzius avea strânse în grădina sa, sub aedicula, mai multe epigrafe romane. Casa acestuia mai beneficia cel puţin de o bibliotecă, un tablou şi vase smălţuite italice, precum şi de o sobă personalizată printr-un medalion cu inscripţie, descoperită arheologic.
Demersul lui Johannes Mezerzius (Ioan Mezerzius), reprezentant al umanismului transilvănean se înscrie în efortul general al oamenilor Renaşterii de căutare a valorilor Antichităţii în praful şi ruinele unui Ev Mediu însângerat şi atribuie Apulumului un rol aparte în perioada de început a cercetării epigrafiei latine romane. Cele aproape 1.000 de inscripţii romane descoperite aici de-a lungul timpului stau mărturie asupra folosirii scrisului în capitala neoficială a provinciei Dacia. Datorită lui Mezerzius, astăzi putem aniversa o jumătate de mileniu de cercetare a vechiului Apulum, prin inscripţiile sale! (C.I.P.)
