Născut în 1572, la Oradea, fiul lui Cristofor Báthory şi al Elisabetei Bocskai, putea fi unul dintre principii de seamă ai Transilvaniei dacă nu ar fi fost foarte nestatornic şi inconsecvent. A renunţat de patru ori la tronul Transilvaniei. La vârsta de 23 de ani, în 1595, ajunsese să se intituleze principe al Transilvaniei, Ţării Româneşti şi Moldovei, realizând un fel de unire prin tratate de vasalitate, însă, ulterior, prin repetatele renunţări la domnie, nu a făcut decât să agraveze situaţia internă şi externă a principatului. Turbulenţele din relaţiile politice internaţionale de la sfârşitul secolului al XVI-lea au avut un rol dominant, alături de propriile sale slăbiciuni, în zădărnicirea planurilor sale politice.
Provenea dintr-o veche familie nobiliară ce-și avea reşedinţa la Şimleu Silvaniei. Tatăl său, Cristofor Báthory, a fost unul din oamenii de încredere ai reginei Isabella (1556-1559) şi ai principelui Ioan Sigismund Zápolya (1560-1571). Mama sa era din familia Bocskai. După ce principele Ştefan Báthory a devenit rege al Poloniei în 1575, l-a numit pe fratele său mai mare, Cristofor, locţiitor la conducerea Transilvaniei. Sigismund a petrecut primii ani de viaţă la Oradea, iar din 1575 a venit în capitala principatului cu familia sa. Dieta de la Cluj, din mai 1581, l-a votat pe Sigismund ca urmaş la tronul Transilvaniei. Cristofor Báthory a încetat din viață la 27 mai 1581, iar urmaşul la tron a rămas în îngrijirea a doi iezuiţi care trebuiau să se ocupe de educaţia lui. Guvernarea principatului avea să fie asigurată de 12 consilieri până ce Sigismund atingea vârsta majoratului.
Tânărul principe fost educat la curtea de la Alba Iulia de iezuiţi italieni și maghiari, care, la rândul lor, studiaseră la universități din statele italiene. A devenit amator de cultură italiană şi a adus la curtea lui mulţi italieni, spre dezaprobarea suspuşilor săi. Aceștia erau cântăreţi, instrumentişti, artişti, grădinari, bucătari şi chiar producători de brânzeturi italieneşti, magi şi vrăjitori care invocau spirite, ca cel al lui Ioan de Hunedoara, pentru a-l întreba despre succesul acţiunilor sale.
Franco Sivori, secretarul lui Petru Cercel, domnul Țării Românești, care a vizitat curtea de la Alba Iulia în 1584, ne-a lăsat o descriere frumoasă a atmosferei de la palatul princiar. El relatează că a conversat în latină cu Sigismund, pe atunci un copil de 12 ani. Aflat la masă, tânărul principe i-a îngăduit să bea cât doreşte, potrivit obişnuinţei sale, fără a urma obiceiul ardelenilor care închinau mult unul în sănătatea altuia. Banchetul a fost unul regal, după moda italiană.
În 1588, la vârsta de 16 ani, a trebuit să accepte alungarea iezuiţilor, solicitată de stările protestante din dietă, pentru a fi declarat major. S-a confruntat cu o opoziţie puternică, venită chiar din partea verilor săi, Baltazar şi Ştefan Báthory. În 1593, tânărul principe a solicitat dietei să accepte începerea pregătirilor de război, în condiţiile în care Habsburgii căutau aliaţi în războiul antiotoman. Dar stările nu doreau angajarea pe o cale atât de riscantă pentru existenţa principatului. Prima tentativă de abdicare a survenit în iulie 1594, după eşecuri repetate de a obţine acordul dietei. În august 1594, cu ajutorul trupelor unchiului matern, Ştefan Bocskai, care l-au însoţit la dieta de la Cluj, a forţat declararea războiului împotriva otomanilor, apoi a arestat pe fruntaşii opoziţiei şi i-a executat.
Anul 1595 i-a adus cele mai remarcabile rezultate, e drept efemere, în planul politicii externe şi în cel militar. Tratatul de alianţă cu Imperiul Habsburgic a fost semnat la Praga, în ianuarie 1595, urmat în martie de perfectarea căsătoriei cu arhiducesa Maria Christierna. În 20 mai 1595, Ţara Românească și, în 3 iunie, Moldova, au recunoscut suzeranitatea lui Sigismund. După aceasta, el s-a intitulat Princeps Transilvaniae, Valachiae Transalpinae et Moldaviae. În octombrie 1595, Sigismund Báthory, cu oştile ardelene şi forţele moldovene ale lui Ştefan Răzvan, veneau în Ţara Românească în sprijinul lui Mihai Viteazul. Până la sfârşitul anului 1595, armata otomană a lui Sinan Paşa a fost respinsă dincolo de Dunăre.
Ulterior însă războiul antiotoman a intrat în impas, iar succesul creștinilor a devenit tot mai incert. Înfrângerea de către otomani a trupelor habsburgice și ardelene la Mezőkeresztes (24-26 octombrie 1596) l-a demoralizat pe Sigismund Báthory, care a anunțat curții de la Praga intenţia de a abdica. Imperialii l-au convins să nu o facă. Simţind că deciziile sale au periclitat situaţia principatului, influenţat şi de italienii din preajma sa, a ajuns să dorească o viață liniștită și o carieră religioasă de cardinal.
În 23 decembrie 1597 a transmis actul de abdicare împăratului Rudolf al II-lea. Acesta a acceptat preluarea Transilvaniei, unde intenţiona să-l trimită pe unul din fraţii săi, şi i-a acordat în schimbul Transilvaniei o pensie anuală de 50000 de taleri, ducatele Ratibor şi Oppeln din Silezia, precum și promisiunea obținerii funcției de cardinal. Înțelegerea a rămas secretă.
La dieta de la Alba Iulia, din aprilie 1598, Sigismund a anunțat stările cu privire la cedarea Transilvaniei împăratului Rudolf al II-lea și a decretat că oricine se va opune acestei decizii va fi condamnat la pedeapsa capitală. Lucrările dietei nu s-au ținut în catedrală, aşa cum se proceda de obicei, ci în palatul princiar, acesta fiind înconjurat de oşteni înarmaţi. Pentru a paraliza orice tentativă de opoziţie, arestarea cancelarului Ștefan Jósika, acuzat de trădare, s-a făcut în văzul participanţilor la dietă. Nimeni nu a îndrăznit să murmure împotriva actului de cedare a principatului, iar stările au jurat credinţă împăratului, reprezentat de trei comisari imperiali.
După efectuarea transferului de putere, principele demisionar a recurs la un gest surprinzător care trădează sentimentele contradictorii care îl tulburau. A luat toţi banii din vistierie şi bunurile de aur şi argint aflate în tezaur şi le-a transferat în cetatea Gurghiului, controlată de unchiul său, Ştefan Bocskai. Cu acestea dorea să-şi asigure o viață tihnită şi îndestulată. Dar risipirea altor bunuri tezaurizate de principii anteriori echivalează cu ştergerea urmelor funcţionării instituţiei princiare. Astfel, arme, armuri, coifuri, hlamide şi uniforme vechi păstrate de la ceilalţi principi, valoroase mai ales prin vechimea lor, au fost fie distruse, fie risipite. Unele obiecte au fost aruncate în latrinele palatului. Capetele de pigmei, de mărimea unui ou de găină, confecţionate din fildeş, primite cadou de Ioan Zápolya de la sultanul Soliman au fost date ca jucării copiilor oamenilor de rând. Unui ostaș simplu i-a dat chiar sabia şi cingătoarea regelui Matia Corvin. Actele acordate principilor transilvăneni de sultanii otomani şi alte documente atestând relaţiile diplomatice ale principilor au fost arse. Tablourile lui Ioan de Hunedoara şi George Kastrioti (Skanderbeg) au fost distruse şi lăsate să putrezească la groapa de gunoi a palatului.
A revenit pe tronul Transilvaniei pentru perioade scurte, numai pentru a abdica sau a fi alungat. În iulie 1602 s-a retras în Boemia pentru totdeauna. În contextul complex al confruntărilor habsburgo-otomane a mai fost îndemnat să pretindă tronul Transilvaniei, dar a refuzat. A murit în marie 1613 la reşedinţa sa din Libochovice şi a fost înmormântat în catedrala Sf. Vitus, din Praga. (C.P.G.)
