Una dintre cele mai importante clădiri ridicate în oraşul Apulum a fost Palatul Guvernatorului. El este cunoscut datorită săpăturilor arheologice din zona străzii Munteniei, care au dezvelit un complex de clădiri cu un inventar foarte divers. Aici îşi avea reşedinţa guvernatorul - cel mai înalt demnitar al Daciei şi reprezentantul împăratului în provincie. Încăperile deserveau un aparat administrativ şi juridic important, dar şi serviciile secrete. Palatul Guvernatorului de la Apulum reprezintă o descoperire unică pentru Dacia, doar puţine clădiri similare fiind cunoscute în Imperiul Roman. Din păcate, din întreg ansamblul de clădiri se mai conservă astăzi doar o parte infimă.
Cucerirea Daciei şi transformarea sa în provincie romană (106 p. Chr.) coincide cu perioada de maximă expansiune a Imperiului Roman. Din cele 11 oraşe ale Daciei, două (Colonia Aurelia Apulensis şi Colonia Nova Apulensis) s-au aflat la Apulum, formând cea mai importantă aglomerare urbană a provinciei. În dobândirea acestui statut aparte şi privilegiat chiar, alegerea decisivă aparţine împăratului Marcus Aurelius (161-180 p. Chr.), care a ridicat aşezarea de pe Mureş la rangul de municipiu şi i-a conferit rolul de veritabilă capitală politică şi militară de facto a provinciei, desigur, în detrimentul celei de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Una dintre clădirile romane al cărei şantier a început în acest nou context extrem de favorabil şi care ilustrează într-un mod plenar statutul special al Apulumului, este Palatul Guvernatorului (praetorium consularis), a cărui monumentalitate şi frumuseţe trebuie să fi fost deosebite. Construcţia a fost ridicată sub terasa pe care s-a înălţat castrul Legiunii a XIII-a Gemina, se pare într-o zonă cu belvedere, la marginea unor bălţi întinse. Locul se află actualmente pe strada Munteniei, aproape de centrul administrativ al municipiului actual. Săpăturile arheologice care au debutat în anul 1888, datorate lui Adalbert Cserni, continuate la mijlocul secolului XX şi reluate în ultimele două decenii au evidenţiat amploarea clădirilor ce formau palatul, dar şi starea bună de conservare a acestora.
Palatul Guvernatorului celor trei Dacii a fost sediul oficial al administraţiei provinciale romane. Aici îşi avea reşedinţa guvernatorul - cel mai înalt demnitar al Daciei şi reprezentantul împăratului în provincie. Ansamblul cuprindea cancelaria guvernatorului (formată în majoritate din militari de profesie, dar şi din jurişti, ingineri, medici ş.a.), organizată în mai multe servicii specializate, printre activitățile foarte importante fiind cele de ordin administrativ, juridic, serviciile secrete sau de întocmirea actelor oficiale. Întregul efectiv al acesteia este apreciat la circa 200-300 de funcţionari. Între zidurile sale se găseau şi aşa-numiţii singulares, sau garda de corp a guvernatorului, formată la Apulum din peste 500 de soldaţi bine instruiţi şi remuneraţi. Palatul dispunea şi de alte clădiri sau încăperi cu destinaţii diverse: camere de primire, birouri administrative, arhivă, o basilică, diferite lăcaşuri de cult, scholae, săli de baie, hambare, grajduri şi alte anexe. Un sector al palatului era destinat reşedinţei private a guvernatorului şi a familiei sale. Arhitectura întregului complex era extrem de elaborată, beneficiind de curţi interioare şi porticuri de acces.
O parte importantă din palat a fost dezvelită prin săpăturile lui Adalbert Cserni din anii cuprinşi între 1888 şi 1908. Planul clădirilor dezvelite, despre care acesta credea că sunt „marile terme” ale Apulumului, a prins viaţă şi într-o frumoasă machetă ce poate fi şi astăzi văzută în expoziţia muzeului din Alba Iulia. Din păcate, ruinele descoperite de Cserni, care acopereau, se pare, aproximativ 13 ha nu s-au conservat, astăzi mai fiind vizibil şi vizitabil un mic sector descoperit mai recent şi aflat în cercetare arheologică.
Palatul Guvernatorului de la Apulum reprezintă o descoperire unică pentru Dacia. El se alătură extrem de puţinelor clădiri similare cunoscute în întreg Imperiul Roman, fie că vorbim de cel de la Aquincum (Budapesta, Ungaria), sau de cele dezvelite la Colonia Claudia Ara Agrippinensis (Köln, Germania) ori Carnuntum (Petronell, Austria). Dintre acestea, doar clădirea de la Köln a fost conservată şi transformată de comunitate în muzeu, în subsolul primăriei. O iniţiativă cu rezultate pe măsura celor luate de autorităţile germane ar spori şansele redescoperirii unui patrimoniu nemeritat uitat şi ar aduce în faţa publicului neavizat şi specialiştilor vizitatori în Alba Iulia una dintre cele mai importante clădiri pe care le-a avut Dacia romană. Altfel spus, locul unde s-au decis multe dintre secvenţele care compun astăzi istoria zbuciumată a acestei provincii; și locul unde, în anul 1891, A. Cserni, redescoperindu-l, spunea atât de poetic despre el următoarele cuvinte: „Este a treia iarnă de când mă ocup aproape zilnic cu săpăturile; îmi petrec mult timp acolo printre martorii muţi cari au rămas din viaţa romană liniştită de mult de tot, printre urmele zidurilor băii romane, pe pardoselile de mozaic. Cunosc deja şi îmi este dragă aici fiecare palmă de pământ ... Visez şi mă gândesc la un trecut mai frumos, şi în închipuirea mea văd faţa serioasă, veselă a romanilor ... adâncit în gândurile mele, văd trecutul îmbinându-se cu prezentul”. (C.I.P.)
