Preţuirea operelor scrise este o expresie a aspiraţiei spre cunoaştere şi cultură. Astăzi, când fiinţează biblioteci publice deschise cititorilor, pare că existenţa lor este un fapt banal şi de la sine înţeles. Se prea poate ca această percepţie să fie amplificată de avalanşa de date pe care a adus-o revoluţia informatică. La mai bine de două secole de când episcopul Ignaţiu Batthyány şi-a înfiinţat propria-i bibliotecă, opera sa de bibliofil şi fondator ne trezeşte încă respectul şi admiraţia. Nu au fost mulţi cei care şi-au investit banii, mulţi sau puţini, în procurarea de cărţi manuscrise şi tipărite necesare pentru studierea istoriei ecleziastice. O asemenea întreprindere cerea o anumită dedicaţie, dar şi întrunirea unor condiţii speciale. Fondatorul bibliotecii se pare că le-a îndeplinit pe ambele.

Ignaţiu Batthyány a fost descendentul unei vestite familii aristocratice cu importante tradiţii atât în bibliofilie, cât şi în sprijinirea culturii. A fost înscris la vârsta de 10 ani la şcoala piariştilor din Pesta şi a continuat între 1755 şi 1762 cu studii la Conventul Iezuit din Trnava, loc în care funcţiona o şcoală de istorie remarcabilă. Atunci s-a născut interesul pentru istorie al viitorului episcop romano-catolic. Din 1762 a urmat studii teologice la Graz, pentru ca din noiembrie 1763 să ajungă la Roma. În 1766 a primit titlul de doctor şi tot acolo a fost însărcinat cu administrarea bibliotecii Colegiului Sant Apollinare din Roma. Tot în această perioadă, pe lângă copierea documentelor istorice găsite în biblioteca şi în arhiva Vaticanului, a cumpărat peste 3000 de volume. Din 1766 s-a stabilit la Eger, unde a rămas 15 ani. Din 1773 a fost numit prepozit general, poziţie din care veniturile sale au sporit suficient de mult pentru a-i permite cumpărarea unor colecţii importante de carte de la instituţii ecleziastice şi persoane private. Din 1780 a fost numit episcop al Transilvaniei. În anul 1788 a cumpărat colecţia de 8000 de volume a episcopului de Viena şi Vac, Anton Kristof Migazzi. A achiziționat manuscrisele prepoziturii din Spiš, ale mănăstirii dominicane din Cașovia şi ale parohiei din Bardejov. De la Samuel Székely Dobay, cu suma de 600 de florini, a cumpărat 16 manuscrise şi diplome. De la Levoča a procurat 412 cărţi, dintre care 158 manuscrise şi 254 cărţi tipărite. În anul 1782, fondul său de cărţi s-a îmbogăţit cu 8000 de lucrări, inclusiv vestitul codice carolingian Codex Aureus, iar în 1792 biblioteca episcopului ajunsese la 18 200 de volume. Colecţia sa valoroasă şi extrem de bogată a fost păstrată în locuinţele de la Sibiu şi de la Cluj ale episcopului, dar din anul 1794 el a găsit soluţia depozitării ei într-un singur loc, la Alba Iulia, atunci când fosta biserică a trinitarienilor a fost cedată de armată, după ce aceasta o dobândise în urma desfiinţării ordinelor călugăreşti de către Iosif al II-lea. Etajul al doilea a fost amenajat şi dotat cu mobilierul necesar depozitării colecţiei de cărţi acumulate de episcop.

Din anul 1794 el a înfiinţat institutul care cuprindea biblioteca, observatorul astronomic şi o tipografie. Cu foarte puţin timp înainte de decesul prematur al lui Ignaţiu Batthyány, în august 1798, el şi-a întocmit testamentul, în care a prevăzut veniturile necesare susţinerii funcţionării bibliotecii.

Aşezământul fondat de el a fost ulterior îmbogăţit prin donaţii constând în colecţiile unor episcopi care i-au urmat în scaunul de la Alba Iulia. Fondul său de cărţi impresionează încă prin valoarea manuscriselor, a volumelor din perioada de leagăn a tiparului şi a celor imprimate de cele mai reprezentative tipografii ale secolelor XVI-XVII, constituind un tezaur al cărţii europene medievale şi premoderne. (C.P.G.)