Între primele societăți culturale menite să sprijine înființarea unor muzee în Transilvania se numără și cea apărută la Alba Iulia, în anul 1886. Muzeul local, inaugurat în anul 1888, cuprindea bogate colecții de arheologie romană, științele naturii, etnografie și numismatică, aflate în grija lui Adalbert Cserni, custode și director al instituției. Rolul muzeului de pilon în cultura locală, în cele trei decenii de existență, a fost de necontestat. Moartea lui Cserni, precum și noile realități politico-istorice de după Primul Război Mondial, aduce muzeul pe alte coordonate istorice, complet diferite.
În ambianţa culturală a celei de-a doua jumătăţi a veacului al XIX-lea se manifesta pregnant dorinţa înfiinţării unor societăţi menite să susţină deschiderea unor muzee locale. O astfel de societate a apărut şi la Alba Iulia în anul 1886, sub numele de „Societatea de istorie, arheologie şi ştiinţele naturii”. Mulţimea şi frumuseţea antichităţilor romane, prezente la tot pasul în cuprinsul oraşului, justifica, măcar în parte, un astfel de muzeu. Dorința înființării era necesară și pe fondul distrugerii acestor vestigii din oraş, care era atât de mare, încât în perioada respectivă este descrisă activitatea febrilă a localnicilor de a vinde orice găseau în pământ din vremea romanilor, de la monedele pe care le topeau, până la cărămizile banale ce serveau ca paviment clădirilor moderne ori pentru cuptoarele de pâine din diversele brutării ori gospodării. Misiunea de organizator al primei colecţii muzeale din Alba Iulia a revenit neobositului A. Cserni (1842-1916), care, din anul 1887, este numit custode, iar ulterior, în anul 1910 director al acestui muzeu.
Conform statutelor aprobate, primul muzeu al societății cuprindea o bibliotecă și secțiile de arhivă, arte frumoase, arte industriale (aplicate), arheologie și numismatică, etnografie și științe naturale. Primul muzeu își deschidea porțile în anul 1888, în două camere improprii din cartierul Lipoveni. Aceasta până când în anul 1900, la insistențele lui Cserni, primăria orașului a oferit o clădire situată în cartierul Maieri (acum Şcoala Generală „Avram Iancu”), ce beneficia de cinci camere: o sală mare cu expoziția propriu-zisă, două săli pentru depozite (vizitabile și ele), o bibliotecă și un birou, la care s-a adăugat ulterior o sală spațioasă construită în anul 1905, ce forma lapidariumul interior. Numărul ridicat de monumente romane a necesitat extinderea spațiului protejat, prin ridicarea unei terase din lemn destinate lapidariumului exterior, ce se întindea ca un veritabil câmp de ruine în curtea spațioasă.
Obiectele de rezistență ale muzeului erau, în primul rând, monumentele sculpturale, inscripțiile și artefactele descoperite la Apulum și tăblițele cerate romane provenite din minele aurifere de la Alburnus Maior (Roșia Montană). Nu lipseau însă nici exponate preistorice, postromane sau medievale. În forma primită după anii 1905-1906, muzeul și-a dobândit cu adevărat statutul dorit. Colecțiile expuse, completate și de bogatele exponate de științele naturii, erau etalate într-o manieră modernă, după criteriul cronologic și tematic și, pentru ca totul să beneficieze de o integrare pe măsură, sălile au fost zugrăvite în roșu purpuriu pompeian, imitând interioarele romane. Inventarul primului muzeu înregistra 622 de obiecte arheologice, 1000 de monede, dar şi o bibliotecă cu 1000 de volume. Colecţiile s-au format mai cu seamă din donaţii, venite din partea membrilor asociaţiei, arheologi amatori sau instituţii, precum și de la Biblioteca Batthyaneum.
Programul cu publicul era redus: sâmbăta între orele 15 și 18, dar pentru cei doritori se puteau găsi și alte zile de vizită. Din momentul inaugurării sale, în anul 1888, până în anul 1918, muzeul a strâns în jur de 10000 de vizitatori. Majoritatea celor care i-au trecut pragul provenea din rândul elevilor care soseau organizați în grupuri, însoțiți de profesori, nu doar de la școlile din Alba Iulia, ci și din Aiud, Târgu Mureș, Deva, Cluj, Arad sau Orăștie. Cu timpul, spectrul vizitatorilor s-a lărgit, incluzând categorii socio-profesionale diverse, inclusiv din mediul rural învecinat orașului, dar merită consemnată și vizitarea sa de nume mari din domeniul științei ori alte persoane publice, sosite din Germania, Anglia sau Italia.
Activitatea vechiului muzeu și a societății care îl sprijinea nu s-a limitat doar la aspectele amintite, ci a debutat chiar cu editarea unuia dintre primele anuare științifice de profil din Transilvania, apărut între anii 1888 și 1917, ce a însumat articole de arheologie, istorie, științele naturii și filologie. Desigur, între figurile prezente constant, cu contribuții importante, se numără custodele muzeului, Adalbert Cserni, care și-a publicat în paginile revistei rezultatele primelor sale săpături arheologice în orașele romane de la Apulum.
Prima etapă majoră din evoluția muzeului din Alba Iulia se încheie din cauza unor evenimente care, conjugate într-un mod nefericit, i-au amenințat chiar existența: declanșarea Primului Război Mondial și moartea lui Cserni, în anul 1916. Închiderea instituției era iminentă. Rămas fără o bună parte din patrimoniul său, aflat în exil la Budapesta, începând cu anul 1916, muzeul a fost închis în 22 ianuarie 1919. Redeschiderea din 8 august 1920 a adus instituția pe noi coordonate istorico-politice, însă insuficient de coerente pe parcursul perioadei interbelice. Doar numirea lui Ion Berciu la conducerea instituției în anul 1938 a coincis cu o nouă perioadă de reafirmare a muzeului din Alba Iulia atât pe plan local, cât și internațional.
Muzeul din Alba Iulia, unul dintre primele înființate în Transilvania, datorează enorm activității depuse de Adalbert Cserni, primul său custode și director. Chiar după un secol de la dispariția fondatorului său, specialiștii se apleacă cu respect în fața uneia dintre cele mai frumoase și apreciate inițiative culturale derulate pe plan local. Valorile promovate de Cserni sunt de o extremă actualitate și azi, iar unele dintre problemele cu care se confrunta atunci neobositul naturalist și arheolog, au rămas, din păcate, și ele la fel de actuale. (C.I.P.)
