În cuprinsul Imperiului Habsburgic, primele căi ferate pentru transportul mărfurilor au fost construite încă de la începutul secolului XIX, dar prima rută feroviară destinată transportului de persoane a fost deschisă în 1837, nu cu mult timp însă după inaugurarea primei căi ferate din lume, în Anglia, între Manchester şi Liverpool, în 1830. Austria propriu-zisă şi Boemia, cele mai dezvoltate regiuni ale imperiului, au fost cele care au beneficiat de construirea primelor „drumuri de fier”, în vreme ce pentru Transilvania, provincie periferică, problema înfiinţării unui transport feroviar a fost discutată pentru prima dată în anul 1847, în cadrul Dietei de la Pozsony.

Revoluţia din 1848-1849 a dus la amânarea acestor planuri, dar ele au fost reluate în 1850, atunci când guvernul de la Viena a intenţionat să pună în aplicare un vast program de construcţii feroviare la nivelul întregului imperiu, inclusiv în Transilvania. Au fost formulate două proiecte prin care teritoriul transilvănean urma să fie conectat cu imperiul prin intermediul şinelor de fier. Primul dintre ele, prevedea ca prima linie ferată din Transilvania să străbată sudul acestei provincii, pe traseul Arad - Simeria - Alba Iulia - Sibiu, în vreme ce al doilea viza traversarea teritoriului transilvănean pe direcţia nord-vest – sud-est, prin oraşele Oradea - Cluj - Braşov. În condiţiile în care Clujul fusese în anii 1848-1849 principalul fief al nobilimii maghiare revoluţionare, după 1850, instaurându-se regimul neoabsolutist austriac, reşedinţa guvernatorului Transilvaniei era în Sibiu. Tot aici era şi centrul administraţiei financiare, precum şi principalul centru juridic. Cum Viena nu era nicicum dispusă să favorizeze nobilimea maghiară din Ungaria şi Transilvania, argument la care se puteau adăuga costurile mult mai scăzute pentru „linia guvernamentală”, în comparaţie cu „linia transilvănenilor”, la 10 august 1865, împăratul a sancţionat legea concesionării liniei Arad - Alba Iulia, care a devenit cunoscută sub numele de „prima cale ferată din Transilvania”.

Proximitatea Sibiului s-a dovedit a fi norocoasă pentru Alba Iulia. În 1868 această linie a fost finalizată, urmând ca lucrările să continue pe traseul Sibiu - Turnu Roşu, albaiulienii, dar şi locuitorii din împrejurimi, fiind printre primii transilvăneni care au avut parte de „binefacerile drumului de fier”. În acelaşi an a fost terminat şi edificiul gării din Alba Iulia, prevăzut cu un peron acoperit pentru călători şi compus din două corpuri de clădire identice, unite printr-un vestibul. Totodată, peste râul Mureş, s-a dat în exploatare un pod de fier, construit după sistemul Schiffkorn, cu o lungime de 41,2 metri. La 8 decembrie 1868, primul tren de marfă şi-a făcut intrarea în gară, pentru ca peste numai două săptămâni, la peronul gării din Alba Iulia să sosească trenul de persoane „Radna”.

Poartă de intrare pentru oraşul de pe malul Mureşului, gara din Alba Iulia şi-a legat existenţa de numeroasele evenimente importante ce au avut loc de-a lungul timpului. A fost martora venirii participanţilor la Marea Adunare Naţională de la 1 decembrie 1918, a generalului Henri Berthelot, în ianuarie 1919, a familiei regale care în numeroase rânduri a ales să facă voiajul până la Alba Iulia cu trenul, dar şi a oficialităţilor de la Bucureşti, în anul 2003, atunci când s-au împlinit 85 de ani de la unirea Transilvaniei cu România.

În 1922, cu prilejul încoronării regelui Ferdinand şi a reginei Maria, edificiul gării a fost renovat şi amplificat. O altă renovare a avut loc în 1929, atunci când s-a sărbătorit un deceniu de la înfăptuirea actului de la 1 decembrie 1918, pentru ca ultimele amenajări să fie făcute în 2003, modificări care i-au conferit gării din Alba Iulia aspectul actual. (S.A.)