În discuțiile despre evenimentul de la 1 decembrie 1918 se impune de obicei întrebarea: de ce la Alba Iulia. Istoriografia romantică din secolul al XIX-lea a cultivat „Alba Iulia”, orașul unirii lui Mihai Viteazul de la 1600, ca pe un simbol al unității naționale a românilor. Membrii comitetului executiv al Partidului Național Român, întruniți la Oradea, în 12 octombrie 1918, au dispus că doar o adunare națională poate stabili cadrul autodeterminării națiunii române din Transilvania. Prezența la Alba Iulia a 1228 de delegați oficiali și a peste 100000 de simpli participanți evidențiază faptul că tema națională cucerise în întregime opinia publică a românilor ardeleni.
Convocarea adunării, publicată în ziarul Românul la 20 noiembrie 1918, are o relevanţă deosebită în privinţa modului de desemnare pentru acest important forum naţional. Documentul, realist şi bine gândit, impresionează prin faptul că prevederile sale au fost transpuse în viaţă cu fidelitate.
Prin îndrumările referitoare la delegaţi, Convocarea anticipa însăşi structura Marii Adunări Naţionale. Ea stabilea o ierarhie a instituţiilor care se dedicaseră până atunci progresului vieţii naţionale. Erau chemaţi să participe toţi episcopii români, toţi protopopii ortodocşi şi greco-catolici, delegaţii societăţilor culturale, ai reuniunilor de femei, instituţiilor de învăţământ, gărzilor naţionale, reuniunilor de meseriaşi şi organizaţiilor studenţeşti. Se cerea, de asemenea, ca în fiecare dintre cele 130 de cercuri electorale din Transilvania să fie aleşi prin vot universal câte cinci delegaţi români. O evaluare finală a structurii socio-profesionale a adunării - 1228 de persoane - ne indică o dominare netă din partea agricultorilor, urmați de clerici, avocaţi, învăţători şi profesori, studenţi, militari, reprezentanţi ai băncilor româneşti, apoi alte categorii în proporţii mai mici.
În zorii zilei de 1 decembrie 1918, în Alba Iulia, delegaţii au participat la servicii divine în cele două biserici protopopeşti din oraş. Lucrările adunării au început la ora 10, în sala de ceremonii a cazinoului militar, singura care-i putea cuprinde pe membrii unui grup atât de numeros. Opt dintre personalităţile prezente au luat cuvântul, dar oratorul principal a fost Vasile Goldiş. El a prezentat asistenţei proiectul Rezoluţiei. Concepută ca un act constituţional complex, în nouă puncte, aceasta începea cu o proclamaţie lipsită de echivoc, referitoare la Unire:
„Adunarea naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Bănat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 1 Decemvrie 1918 decretează unirea acelor Români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România”.
În continuare, Rezoluţia se desfăşoară enumerând elementele celui mai larg cadru de democraţie politică şi socială pentru statul român ce avea să se nască din actele de unire: autonomie pentru naţiunile conlocuitoare şi pentru toate confesiunile, votul universal, libertatea presei, libertatea de asociere şi întrunire, o reformă agrară radicală şi drepturi pentru muncitorimea industrială la nivelul celor din statele avansate ale Apusului.
Din păcate, în spaţiul numit de atunci Sala Unirii nu au fost făcute fotografii, aşa că nu deţinem date despre aspectul şi desfăşurarea adunării decât din mărturiile participanţilor.
Tot actul Convocării a făcut ca Marea Adunare Naţională să se manifeste în două ipostaze: cei 1228 de delegaţi oficiali din Sala Unirii şi mulţimea simplilor participanţi prezenţi în afara zidurilor Cetăţii, pe „Câmpul lui Horea”. Autorul colectiv al textului din 20 noiembrie îşi exprima speranţa că la Alba Iulia va veni „însuşi poporul românesc în număr vrednic de cauza mare şi sfântă”. Acest îndemn indirect şi-a atins scopul, oraşul de pe Mureş devenind destinaţia unei afluenţe fără precedent. Cele şase imagini reţinute de fotograful Samoilă Mârza şi scrierile memorialistice ale martorilor vizuali dau viaţă acestei manifestări din trecut. Aflăm astfel despre trenurile lungi, cu „vagoane înnegrite şi mutilate”, care străbăteau Transilvania în drum spre Alba Iulia, despre şoselele pe care se scurgeau coloanele umane, într-un spectacol cu „căciuli, cojoace şi țundre”. Aflăm, de asemenea, că cei peste 100000 de participanţi nu au fost lăsaţi la voia întâmplării. Membri ai gărzilor naţionale i-au organizat în grupuri mari, separate de culoare largi, pentru ca mai târziu, de pe tribune ridicate din vreme, Aurel Vlad, episcopii Iuliu Hossu şi Miron Cristea să le facă cunoscute conţinutul şi semnificaţia Rezoluţiei adoptate în Sala Unirii. (V.M.)
