Camil Velican a avut o biografie exemplară de intelectual român de la schimbarea veacurilor XIX-XX. El a manifestat totuși o mică abatere de la modelul cel mai răspândit: nu a fost fiu de agricultor. Tatăl său, Alexandru, a fost avocat, apoi judecător la Tribunalul Comitatului Alba Inferioară. Prin mamă, Maria Țârlea, se înrudea cu episcopii din familia Hossu, Vasile și Iuliu, ultimul devenit cardinal în vremuri de oprimare.Născut în Târgu Mureș, la 18 decembrie 1878, micul Camil a venit cu întreaga familie la Alba Iulia, unde a urmat și cursurile școlii primare. Continuându-și instrucțiunea până la cele mai înalte trepte, a devenit avocat și a manifestat o înclinație deosebită pentru angajarea în cele mai diverse domenii ale vieții publice: politică, administrație, economie, cultură.
Apartenența confesională, dar și prestigiul școlilor Blajului l-au orientat spre Gimnaziul Superior Arhiepiscopesc, pe care l-a absolvit în chip strălucit.
Urmând tradiția familiei, a optat pentru studii juridice, îndreptându-se pentru început spre capitala Ungariei, unde a frecventat, la Universitatea Regală Maghiară, cursurile Facultății de Drept și Științe Politice (1897-1900). Modelul celor mai buni studenți români din Budapesta l-a atras spre Societatea Academică „Petru Maior”, unde se formau talentele literaturii naționale. Atras de noutatea pe care i-ar fi putut-o oferi o peregrinatio academica, și-a continuat din 1900 studiile la o facultate cu același nume, dar în cadrul Universității „Ferenc József” din Cluj. Tot acolo a obținut doctoratul în drept în 1902. În anul următor, și-a deschis un cabinet de avocatură în Alba Iulia, practicând această profesiune tot restul vieții. Pentru un tânăr avocat român din Transilvania, apartenența la Partidul Național era o îndatorire de onoare. Promovat de această formațiune, a fost desemnat în repetate rânduri, din 1911, membru în Congregația Comitatului Alba Inferioară, încercând acolo, alături de Iuliu Maniu și de alți lideri, cu mai mult sau mai puțin succes, să promoveze interesele românești. S-a remarcat, de asemenea, printre avocații care au pledat în procesele politice intentate românilor de autorități. Printr-un gest simbolic cu semnificație națională, a participat în 1912 cu 20 de coroane, alături de mulți alți români ardeleni, la subscripția pentru construcția aeroplanului Vlaicu III. Din păcate, moartea lui Aurel Vlaicu în 13 septembrie 1913 a dus la eșuarea acestui proiect.
În vara anului 1914, după declanșarea Primului Război Mondial, a fost mobilizat, ajungând în anul următor, ca ofițer, pe frontul italian. Întors acasă în toamna târzie a anului 1918, după catastrofa militară a Austro-Ungariei, Camil Velican a fost cooptat în Consiliul Național Român din Alba Iulia, devenind astfel unul dintre organizatorii locali ai Marii Adunări Naționale.
Semnificativ este faptul că pentru buna desfășurare a adunării, Alba Iulia a fost primul oraș în care, la 20 noiembrie 1918, a fost instalată o administrație românească, în cadrul căreia Camil Velican a îndeplinit funcția de primar. Confortabila sa locuință a fost unul dintre spațiile în care s-au întrunit membrii Consiliului Central Național Român, înainte și după adunare. Din 1919, a fost președintele Comisiei Administrative a Județului Alba.
Un timp, Camil Velican și-a continuat activitatea politică în Partidul Național Român. El a ocupat o funcție în conducerea centrală, devenind membru în așa-numitul „comitet de 100” al formațiunii. A înțeles însă că în cadrul României, Transilvania nu se putea singulariza, rămânând o provincie cu un regim monopartidic. Iată-l așadar în postura de fondator și prim-președinte al organizației județene Alba a Partidului Național Liberal. În această calitate, a îndeplinit funcția de prefect în perioada 1922-1926 și a deținut ulterior un mandat de deputat (1933-1937).
Prezența sa în viața orașului și a județului a fost însă mult mai complexă. A fost, încă din 1911, membru al Despărțământului Alba Iulia al societății culturale „Astra”, aducându-și astfel contribuția la emanciparea cultural-națională a românilor din zonă. A acceptat și funcția de președinte al Reuniunii Meseriașilor Români din Alba Iulia. Aici, rolul său era unul tot preponderent cultural. Statutul reuniunii în cauză prevedea întrajutorarea membrilor și sprijinirea ucenicilor, dar programul său era dominat de activități precum susținerea unor conferințe, lecturi publice, prezentarea unor piese de teatru popular, constituirea unei biblioteci etc. A fost, de asemenea, jurisconsult al Băncii Iulia din orașul său de reședință.
Această carieră prodigioasă, cu efecte benefice pentru comunitate, i-a atras acte de recunoaștere și gratitudine. A fost distins cu importante ordine și medalii, între care: Ordinul „Ferdinand I”, în rangul de Ofiţer, „Coroana României”, Comandor, „Steaua României”, Ofiţer, semnul onorific Vulturul României, medalia Răsplata Muncii, clasa I, medalia Meritul Comercial şi Industrial, clasa I.
La 12 iunie 1937 s-a întrerupt prematur firul unei vieți pe parcursul căreia ar fi putut continua înfăptuirile care să-i consolideze lui Camil Velican statutul de cetățean merituos. (V.M.)
