După revoluţia anticomunistă de la sfârşitul anului 1989, s-a luat decizia ca 1 decembrie să fie noua zi naţională a României, pentru a fi serbată unirea Transilvaniei cu România, înfăptuită în 1918, la Alba Iulia. Ca atare, la 1 decembrie 1990, în oraşul de pe Mureş, s-a organizat o mare adunare naţională, la aceasta participând întreaga elită politică a ţării. Din păcate, nu a fost o sărbătoare grandioasă, ci o confruntare politică între partide.
În anul 1989, spre deosebire de celelalte state din Europa Central-Răsăriteană, România a fost singura ţară în care regimul comunist s-a prăbuşit în urma unei revolte violente, înregistrându-se peste 1 100 de morţi şi mai mult de 3 300 de răniţi. Cu toate acestea, după revoluţia din decembrie, se poate observa cu uşurinţă faptul că românii s-au despărţit anevoie de comunism, fiind vizibilă o continuitate la nivelul instituţiilor şi una aproape deplină în ceea ce-i priveşte pe oamenii politici, mai ales în cazul celor care deţineau poziţii-cheie. Deşi oficial se proclamase o ruptură totală cu fostul regim, puterea a fost preluată tot de comunişti, dar de cei din eşalonul doi sau de aceia care fuseseră marginalizaţi dintr-un motiv sau altul de Nicolae Ceauşescu.
După evenimentele din decembrie 1989 s-au produs schimbări semnificative în România, cel puţin la nivel declarativ, trecându-se la valorile pluripartidismului şi ale economiei de piaţă. Întrucât ziua naţională a României a fost 23 august pentru mai mult de 40 de ani, în iulie 1990 s-a decis ca aceasta să fie înlocuită cu 1 decembrie, pentru a fi astfel celebrată unirea Transilvaniei cu România, înfăptuită în 1918, la Alba Iulia.
Cunoscându-se această decizie, autorităţile albaiuliene au intrat în febra pregătirilor încă din vară, reparându-se şosele, străzi şi alei, zugrăvindu-se unele faţade de clădiri, în vreme ce muzeografii au reorganizat Sala Unirii, fiind reaşezate plăcile de marmură care cuprind textele unor documente esenţiale de la 1918. În ultima săptămână, în faţa Catedralei Încoronării, s-a muncit intens la ridicarea unei imense tribune, altele mai mici fiind amplasate în diverse locuri de pe Platoul Romanilor. Întocmai ca la 1 decembrie 1918, „în cetatea istorică a neamului românesc”, aşa cum a fost numită Alba Iulia într-un ziar local, se preconiza prezenţa a peste 100 000 de participanţi la sărbătorirea primei zile naţionale după căderea comunismului. Zeci de trenuri speciale au fost puse la dispoziţia celor ce doreau să vină în oraşul de pe Mureş, în vreme ce sute de autobuze urmau să asigure transportul persoanelor din judeţul Alba.
„Veniţi la Alba Iulia!” a fost chemarea lansată de Consiliul Central Naţional Român cu câteva zile înainte de 1 decembrie 1918. După 72 de ani, aceleaşi cuvinte au fost adresate din nou, de data aceasta pentru sărbătorirea zilei naţionale a României, „zi sfântă” după „45 de ani de iobăgie comunistă”. Diverse evenimente culturale şi sportive s-au desfăşurat în 29 şi 30 noiembrie, pentru ca în dimineaţa zilei de 1 decembrie, la ora 9, să fie deschise în mod oficial festivităţile naţionale.
Întreaga elită politică a României a fost prezentă la Alba Iulia, nelipsind preşedintele Ion Iliescu, prim-ministrul Petre Roman, Corneliu Coposu, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc Creştin şi Democrat (PNŢCD), Radu Câmpeanu, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), numeroşi senatori şi deputaţi, reprezentanţi ai armatei, precum şi un sobor de preoţi, în frunte cu Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. S-au depus coroane la statuia lui Mihai Viteazul, un Te Deum a fost oficiat în Catedrala Încoronării, numeroase discursuri s-au ţinut de la tribuna oficială şi, ca o premieră pentru viaţa politică românească, o sesiune solemnă a Parlamentului României a avut loc pe Platoul Romanilor. În diverse părţi ale oraşului au fost organizate concomitent mai multe spectacole, iar după-amiaza, la stadionul „Cetate”, a avut loc un spectacol extraordinar de muzică. Seara, salvele de artificii au marcat încheierea oficială a festivităţilor dedicate sărbătoririi zilei naţionale a României, prima după căderea regimului comunist.
S-a vrut să fie o grandioasă sărbătoare naţională, dar nu a fost aşa. Fiind cea mai mare întrunire publică de la alegerile prezidenţiale şi parlamentare ce fuseseră organizate în ziua de 20 mai, festivităţile de la Alba Iulia au fost dominate de confruntarea politică dintre partide, atmosfera fiind una de miting electoral, unii vorbitori fiind aplaudaţi, iar alţii fluieraţi copios, ba chiar şi huiduiţi. În general, au fost aprobate de mulţime discursurile liderilor Frontului Salvării Naţionale (FSN) şi au fost obstrucţionate cele ţinute de membrii partidelor istorice, PNŢCD şi PNL. Ca o ironie a sorţii, chiar cuvântarea lui Corneliu Coposu a fost primită cu multă ostilitate şi dezaprobare, deşi PNŢCD nu era altceva decât continuatorul Partidului Naţional Român din Transilvania, formaţiune politică ce avusese un rol hotărâtor în decizia luată la 1 decembrie 1918. Contrar principiilor stabilite cu 72 de ani în urmă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, au fost strigate şi lozinci antimaghiare, discursul reprezentantului Uniunii Democrate a Maghiarilor din România fiind huiduit cu tărie de o bună parte din public.
Pe lângă cei aproximativ 30 000 de participanţi au venit şi numeroase forţe de ordine, din toată ţara, multele şi feluritele uniforme creând impresia unui oraş aflat în stare de asediu. Au fost mai mulţi jandarmi, poliţişti şi militari chiar în comparaţie cu zilele în care Nicolae Ceauşescu se afla în vizită în Alba Iulia, ceea ce pe mulţi localnici probabil i-a intimidat, dovadă că prea puţini dintre ei au venit pe Platoul Romanilor. A fost doar campanie electorală în loc de sărbătoare naţională, cu multe, mult prea multe discursuri politice ţinute de la microfonul tribunei oficiale, la care, culmea, niciun albaiulian nu a vorbit pe durata acestor festivităţi.
Ieşită de puţin timp dintr-un regim totalitar, societatea românească se afla în decembrie 1990 doar la începuturile învăţării democraţiei de tip occidental, fiind încă multă intoleranţă faţă de respectarea opţiunilor politice ale celorlalţi. (S.A.)
