Intrarea lui Mihai Viteazul cu forţele sale armate în Transilvania, în toamna anului 1599, şi înfrângerea oastei ardelene a principelui Andrei Báthory, la Şelimbăr, la 28 octombrie 1599, au fost precipitate de schimbările survenite în cadrul alianţei antiotomane în baza căreia Transilvania, Țara Românească, și Moldova acţionaseră în vederea eliberării de sub dominaţia otomană din anul 1595. Atrase în această alianţă de habsburgi, colaborarea a funcționat cu succes în acel an, când forțele unite muntene, transilvănene și moldovene au reușit să respingă dincolo de Dunăre oastea de ocupație condusă de Sinan Pașa. După acel moment, Moldova, în care Ieremia Movilă a fost instalat pe tron cu ajutor polonez, nu a mai făcut parte din alianţă. Incertitudinile cu privire la deznodământul războiului dintre habsburgi şi otomani din 1596 şi 1597, abdicările repetate ale lui Sigismund Báthory din 1598 şi 1599, au făcut ca în 1599 pe tronul principatului Transilvaniei să fie pus cardinalul Andrei Báthory, văr al lui Sigismund, dar exponent al orientării politice a Poloniei, care, deşi o mare putere creştină, nu putea accepta consolidarea controlului habsburgic în cele trei principate.

Mihai Viteazul fusese unul dintre cei mai energici combatanţi ai războiul antiotoman, prin acţiunile militare declanşate din toamna anului 1594 și continuate în perioada 1595-1598. Nu avusese de la începutul acţiunilor antiotomane relaţii directe cu împăratul Rudolf al II-lea, ci acestea fuseseră mediate de Sigismund Báthory, care îşi subordonase Ţara Românească prin tratatul de la Alba Iulia, din 20 mai 1595 și Moldova prin cel semnat la 3 iunie același an. Tratatul de la 20 iunie 1595 conținea prevederi care reduceau mult autoritatea domnului, subordonând politic, juridic şi fiscal Ţara Românească faţă de principele şi dieta Transilvaniei, dar în acelaşi timp a restabilit supunerea ierarhică a Bisericii Ortodoxe din Ardeal față de Mitropolia Țării Românești.

De asemenea, este de reținut faptul că în preajma Crăciunului anului 1596, vizitând capitala principatului Transilvaniei, Mihai Viteazul obținea de la Sigismund Báthory aprobarea pentru întemeierea unei mănăstiri ortodoxe la Alba Iulia. Aceasta a fost ridicată în apropierea laturii de sud a cetăţii şi ulterior a devenit sediul mitropolitului ortodox.

Abdicarea lui Sigismund Báthory a fost urmată de semnarea tratatului dintre Mihai Viteazul și împăratul Rudolf al II-lea. Instalarea ca principe al Transilvaniei a lui Andrei Báthory în martie 1599, care a inițiat tratative de pace cu otomanii, a modificat dramatic poziţia lui Mihai Viteazul. Domnitorul s-a văzut prins între otomanii de la sud de Dunăre, iar la nord de Andrei Báthory și Ieremia Movilă, ambii fiind exponenți ai politicii Poloniei de pace cu Imperiul Otoman. Pentru a preîntâmpina înlăturarea sa plănuită, în octombrie 1599 domnul Ţării Româneşti a lansat campania din Transilvania.

În urma victoriei de la Şelimbăr, în 1 noiembrie 1599, domnitorul îşi făcea intrarea triumfală prin Poarta Sfântul Gheorghe a Cetăţii Alba Iulia şi se instala în Palatul Principilor. De aici, până în septembrie 1600, el s-a ocupat de organizarea administrativă a principatului, punând pe oamenii săi în cetăți, orașe și în funcții-cheie în consiliul princiar, alături de alţi reprezentanţi ai stărilor. În această perioadă, diverse surse atestă activităţile domnului în Alba Iulia. Dintre ele, rapoartele trimișilor imperiali sunt cele mai bogate în detalii. Acestea relatează pas cu pas întâlnirile oficiale şi cele secrete avute cu domnul fie în sala de consiliu a Palatului Principilor, fie în altă sală mai mică ocupată de el. Tot la Alba Iulia a fost organizată şi dieta din 20-28 noiembrie 1599, în care domnul a solicitat stărilor depunerea jurământului de credinţă faţă de împărat şi faţă de el însuşi în calitate de guvernator. Deşi a legitimat stăpânirea sa asupra Transilvaniei în calitate de guvernator (consilier, căpitan general) al împăratului Rudolf al II-lea, în repetate rânduri Mihai a exprimat aspiraţia recunoaşterii domniei sale ereditare asupra Țării Românești, Transilvaniei, iar după alungarea lui Ieremia Movilă din Moldova, în mai 1600, și asupra acesteia din urmă. Planul său era crearea unei stăpâniri dinastice asupra celor trei principate.

A încercat să colaboreze cu stările ardelene, din care nobilimea era cea mai influentă, păstrând aproape neschimbate rânduielile și instituțiile Transilvaniei. O serie de iniţiative au fost inspirate de Contrareformă, care viza întărirea catolicismului şi eliminarea confesiunilor protestante. La dieta din 20-28 iulie 1600, ţinută tot la Alba Iulia, domnitorul a solicitat aprobarea unor înlesniri pentru satele româneşti şi scutirea de robotă a preoţilor români ortodocşi, încercând să înlăture inegalitatea dintre aceștia și preoții celorlalte confesiuni. Domnul a avut un rol important în consolidarea instituţională a Bisericii Ortodoxe din Transilvania, iar în înțelegere cu împăratul Rudolf al II-lea viza chiar aşezarea ortodoxiei între religiile recepte ale principatului.

Perceput ca străin, stăpânirea lui nu a fost privită cu ochi buni de elitele ardelene, care doreau să-l aleagă pe principe dintre autohtoni. Domnitorul român dispunea de o armată călită în acțiuni militare, alcătuită în mare măsură din mercenari balcanici, cazaci, unguri, secui, la care se adăugau şi cetele de curteni şi cele boiereşti, dar nu avea şi capacitatea plăţii soldelor acestor oşteni. Depindea de sumele de bani trimise cu întârziere de împărat, fapt ce a contribuit la deteriorarea poziţiei sale în Transilvania, pe măsură ce mercenarii neplătiţi la timp s-au dedat la jafuri. În plus, cheltuielile uriaşe necesare întreţinerii armatei au sporit sarcinile fiscale impuse locuitorilor Transilvaniei la cote insuportabile. Prezența domnului român a făcut ca iobagii români să nu se mai supună stăpânilor lor şi o parte dintre ei să plece de pe domenii în secuime şi în zonele locuite de saşi, spre nemulţumirea nobililor. Această situaţie explică răzvrătirea nobilimii ardelene, care, în loc să participe la dieta convocată de domn la Sebeș, s-a adunat la Turda, la 1 septembrie 1600. În alianță cu forțele habsburgice ale generalul George Basta l-au înfrânt pe domn în bătălia de la Mirăslău (16 septembrie 1600). Cu aceasta stăpânirea sa în Transilvania s-a încheiat, Mihai fiind obligat să se retragă în Ţara Românească unde a încercat fără succes să respingă forţele polone şi moldovene care veneau să-l instaleze pe tron pe Simion Movilă, fratele domnului moldovean. Acesta a devenit domn al Țării Românești din noiembrie 1600. În primele luni ale anului 1601, aflat la Viena şi apoi la Praga, domnul pribeag a căutat sprijinul împăratului pentru a-şi construi o nouă armată. După ce stările ardelene l-au trădat pe Basta și au reales pe Sigismund Báthory principe, o nouă acțiune habsburgică în Transilvania a fost lansată. Oștile conduse de Mihai Viteazul și generalul Basta au obținut victoria de la Guruslău (3 august 1601) împotriva lui Sigismund Báthory, dar la 19 august 1601, domnitorul a fost asasinat la Câmpia Turzii.

Scurta domnie a lui Mihai Viteazul la Alba Iulia a suscitat reacţii variate în epocă şi mai târziu, în funcţie de apartenenţa politică, etnică, socială sau confesională a observatorilor. Românii aveau să cântărească şi să aprecieze faptele sale în cheie națională începând din secolul al XIX-lea, când exemplul său a devenit un puternic element al proiectului naţional românesc, conferind şi oraşului Alba Iulia locul special pe care îl ocupă în conştiinţa naţională. (C.P.G.)