Ecaterina de Brandenburg s-a născut în 28 mai 1602, într-o bogată şi vestită familie nobiliară. A fost fiica lui Ioan Sigismund de Hohenzollern, prinţ-elector de Brandenburg și a ducesei Anna a Prusiei. Din considerente politice, în anul 1626 se căsătoreşte cu renumitul principe al Transilvaniei, Gabriel Bethlen (1613-1629). Văduv de prima soţie, Suzana Károlyi, Gabriel Bethlen şi-a întărit, prin această din urmă alianţă matrimonială, legăturile cu grupurile protestante din nordul Germaniei. În onoarea căsătoriei, principele ardelean i-a făcut cadou viitoarei mirese o superbă bijuterie cu diamante, rubine şi smaralde, ce are în centru o inimă translucidă roşie, cuprinsă de două palme albe. Pentru oficierea mariajului, lui Bethlen i s-a impus, printre altele, să renunţe la cele 12 concubine ale sale. Ceea ce a şi făcut, cu gândul însă că imediat după aducerea prințesei de Hohenzollern, „le va lua curând înapoi”.

De o frumuseţe frapantă, „albă, cu ochi şi frunte superbă; buza un pic căzută, semn distinctiv al casei de Austria”, mireasa avea la momentul nunţii doar 24 de ani, în timp ce mirele era mult mai înaintat în vârstă, 46 de ani. Nu a fost singura diferenţă dintre cei doi. Se pare că a existat inclusiv o barieră lingvistică, întrucât Ecaterina nu vorbea limba maghiară, iar franceza o cunoştea prea puţin.

Nunta princiară a avut loc la Caşovia (Košice). Aici, principele, în prezența unei mulțimi impresionate, „îmbrăcat într-un veșmânt tivit cu fire de argint alb în mintean, cu guler îmblănit cu blană de jder, având o pălărie cu pană, atât el cât și calul său favorit”, a întâmpinat-o pe viitoarea soție. La eveniment, sărbătorit timp de şase zile prin muzică, dans și focuri de artificii, au luat parte atât prinți, baroni, conți, cât și diverse solii venite din Moldova şi Ţara Românească. De precizat că, în cadrul marelui ospăț, s-a jucat şi un minunat dans popular românesc.

După nuntă, cei doi miri au vizitat mai multe oraşe din Transilvania, printre care și Sibiul şi, desigur, Alba Iulia. Peste tot au fost așteptați cu mult entuziasm de locuitori, pe străzi împodobite cu mesteceni şi brazi.

Fiind o doamnă cochetă, o iubitoare de grandoare, lux şi fast, după aşezarea sa în principat, Ecaterina a făcut din Alba Iulia, din Cetate, un „paladiu al artelor frumoase”. Mobilă de lux adusă din Apus şi din Răsărit, pereţi acoperiţi cu goblenuri din Nürnberg, Flandra şi Italia, cât şi picturi alfresco cu scene din istoria biblică, au fost doar câteva din noile elemente decorative ce au împodobit sălile şi dormitoarele princiare. Tot acum, balurile mascate şi petrecerile au început să fie tot mai frecvente la reşedinţa de la Alba Iulia. Acesta se pare că a fost şi unul dintre motivele pentru care principesa nu a fost îndrăgită de nobilime.

Festivităţile de la curtea transilvăneană au fost coordonate, în anii 1628-1629, de ducele spaniol Diego de Estrada. Acesta a ajuns la Alba Iulia în calitate de profesor de dans însoţind un grup de zece muzicieni. Făcându-se repede remarcat, lui Estrada i s-a cerut să o iniţieze inclusiv pe principesă în tainele dansului spaniol. De altfel, în memoriile sale tipărite la Madrid, ce descriu viaţa de la curtea princiară de la Alba Iulia, maestrul de ceremonii, ducele de Estrada, lasă să se înţeleagă, mai mult sau mai puțin voalat, că ar fi avut o relaţie amoroasă cu soţia lui Bethlen. Relatând o partidă de vânătoare ce a avut loc după plecarea principelui într-o delegaţie, perioadă în care nu au fost organizate decât „festine şi plăceri”, ducele mărturisește că a avut un moment de intimitate cu principesa, pierzându-se de restul vânătorilor. „O coboram în braţe de pe cal, pentru că aşa îmi poruncea, pentru a mânca din potârnichea pe care o aduceam cu mine [...] mânca, punându-mi dumicatele în gură cu mâna ei”. Mai mult decât atât, spaniolul a ajutat-o pe principesă să se descalțe, episod considerat ca fiind unul cu o profundă semnificație erotică.

Nu este singura aventură amoroasă de care a fost bănuită principesa. Pe motivul că Gabriel Bethlen era prea bătrân pentru ea, probabil, Ecaterina de Brandenburg s-a iubit şi cu medicul său de la curte, fizicianul și alchimistul Weickhardt Scultetus, cunoscut și sub numele de Caesar Paticarius, care a avut un sfârşit tragic, fiind ucis în 1630 şi aruncat în râul Olt de apropiaţii Ecaterinei. O altă relație extraconjugală, trăită cu pasiune, a fost cea cu Ștefan Csáki, comite de Cluj, unul dintre cei mai mari nobili catolici din Transilvania. Din memoriile cronicarului János Kemény rezultă că „Csáki obișnuia să urce la principesă pe treptele ascunse dinspre casele acesteia, și nu pe treptele mari din față”. Iubirea pătimaşă pentru acest personaj, extrem de arătos şi galant, mult mai apropiat de vârsta ei, a făcut-o nu numai să-şi trădeze soţul, dar și să-și afișeze sentimentele de față cu soția amantului. Acelaşi cronicar povestea că aflați într-un car, soția lui Csáki „cu lacrimi ce-i curgeau șiroaie pe obraji, ținând în mână cartea de rugăciuni, se uita la giugiuleala dintre bărbatul ei și Ecaterina”. Relația dintre cei doi a fost deconspirată după moartea lui Gabriel Bethlen, survenită în anul 1629.

Moartea principelui, la numai 49 de ani, a dus la izbucnirea unor tensiuni, ostilităţi şi rivalităţi pe tema succesiunii puterii. Neavând moștenitori direcți, decizia lui Bethlen a fost de a o desemna, prin testament, pe Ecaterina drept urmașă a sa, „a unui stat autonom puternic și cu prestigiu în Europa”. Aceasta urma să conducă principatul cu ajutorul cumnatului său, Ştefan Bethlen, în calitate de guvernator. Numirea pe tronul princiar a Ecaterinei de Brandenburg a fost validată şi de către Poarta Otomană. Instalarea ei în funcție a fost totuși condiționată de respectarea mai multor prevederi, impuse în cadrul Dietei de la Alba Iulia, încă din anul 1626. După nici un an de la preluarea puterii, răstimp în care a fost sprijinită şi influenţată de iubitul Ştefan Csáki, la 21 septembrie 1630 Ecaterina de Brandenburg a fost determinată să abdice în favoarea lui Ştefan Bethlen. Ceea ce a dus la înlăturarea ei a fost imoralitatea, trecerea în mare taină la catolicism și dezinteresul pentru soarta principatului.

Alungată de la tron, Ecaterina a părăsit Transilvania, stabilindu-se în Saxonia inferioară. S-a recăsătorit în anul 1639 cu Francisc Carol de Saxa-Lauerburg. S-a stins din viață la 27 august 1644. (C.I.P.)