Situată în oraşul de jos, pe actuala stradă Călăraşi, este prima biserică ridicată de românii ortodocşi din Alba Iulia, după promulgarea de către împăratul Iosif al II-lea, la 29 noiembrie 1781, a Edictului de toleranţă. Cunoscută şi sub numele de „Biserica Grecilor”, a fost construită de românii din cartierul Lipoveni, reveniţi la ortodoxie în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu sprijinul financiar al negustorilor macedo-români din oraş, în condiţiile în care cea veche a rămas în proprietatea greco-catolicilor.
Din însemnările memorandistului Rubin Patiţia (1841-1918), redactate la sfârşitul secolului al XIX-lea, inspirate cel mai probabil din tradiţia orală, reiese că situaţia credincioşilor ortodocşi din cartierul Lipoveni, după pierderea vechiului locaş de cult, era destul de dramatică, ei folosind pe post de biserică, timp de două decenii, o anexă gospodărească (o şură) şi, în plus, erau supuşi la persecuţii de către autorităţi.
În aceste condiţii, se poate presupune că lucrările de construcţie a noii biserici au demarat imediat după promulgarea Edictului de toleranţă, cel mai probabil la începutul anului 1782. Acelaşi Rubin Patiţia afirma că edificarea lăcaşului de cult nu a durat mult timp, asta şi datorită sprijinului financiar oferit de companiile comerciale ale negustorilor macedo-români din localitate. Printre dovezile implicării familiilor de „greci” se numără şi două piese de argintărie, o candelă şi o cădelniţă, păstrate în biserică, pe care sunt gravate numele „Manu Karandoni dela Melinik” şi anii 1768, respectiv 1794. Probabil, cele două date reprezintă momente importante din istoria parohiei, iar cea din urmă poate fi chiar data finalizării construcţiei noii biserici sau chiar sfinţirea ei. Un alt argument în acest sens îl oferă o inscripţie ce conţine anul 1794, situată în partea mediană a turnului bisericii, pe latura de sud, dispărută între timp, dar care se distinge cu claritate în imaginea de faţă.
Edificiul, de mici dimensiuni, a fost construit în totalitate din cărămidă. Este o biserică de tip sală alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară, prevăzută cu o absidă semicirculară la răsărit şi cu un turn-clopotniţă pe latura de vest, acoperit cu un coif piramidal din tablă. Fiecare dintre cele patru laturi ale bazei învelitorii este străpunsă de câte un gol circular, în care s-au amplasat cadrane pentru un ceas de turn, ce nu a mai fost montat. Cadranele pictate cu cifre romane erau protejate de o ambrazură lată şi aveau în partea centrală un orificiu patrulater. După cum se poate observa în imaginea de faţă, deasupra cadranului sudic, pe învelitoarea de tablă, era inscripţionat anul 1893, probabil data unei reparaţii a acoperişului turnului sau poate chiar a executării cadranelor.
Nava are patru travee acoperite, trei dintre ele cu bolţi baroce de tip a vela şi una semicilindrică. O altă boltă de tip a vela o întâlnim la parterul turnului-clopotniţă, iar absida este acoperită cu o semicalotă, cu penetraţii în dreptul ferestrelor.
Biserica era înzestrată cu o icoană a Mântuitorului, lucrată de Simon Bălgrădeanul şi datată 19 aprilie 1783, ce a fost folosită probabil şi în vechiul loc de rugăciune. Ea putea face parte şi din prima catapeteasmă a noii biserici, înlocuită în primele decenii ale veacului al XIX-lea cu actualul iconostas, lucrat de o echipă a zugravului Simion Silaghi.
Din pictura murală realizată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se mai păstrează câteva fragmente în altar, în partea inferioară a zidului, putându-se distinge chipuri de arhierei, ca Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie Teologul, Sf. Ioan Gură de Aur şi Sf. Teodor din Tars. Pictura actuală este relativ recentă, datând din anul 1957. În jurul bisericii funcţiona cimitirul comunităţii, iar în apropiere se afla şi şcoala confesională, în localul căreia, în anul 1870, s-a desfăşurat adunarea de constituire a despărţământului Alba Iulia al Astrei. (C.A.)
