Situată în oraşul de jos, pe strada Iaşilor, este cea de-a doua biserică ortodoxă din Alba Iulia, ridicată din piatră, după promulgarea de către împăratul Iosif al II-lea, la 29 noiembrie 1781, a edictului de toleranţă. A fost construită de românii din suburbia Maieri, reveniţi la ortodoxie, în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în condiţiile în care biserica veche de aici a rămas în proprietatea greco-catolicilor.
Şi în suburbia Maieri, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, construcţia unei noi biserici a devenit o problemă stringentă, în condiţiile în care o mare parte a locuitorilor s-a întors la ortodoxie, iar vechea biserică de aici a fost atribuită uniţilor de generalul Adolf von Buccow. Situaţia ortodocşilor trebuie să fi fost una dramatică, din moment ce 298 de familii au rămas fără un lăcaş de cult. La fel ca în cartierul Lipoveni, autorităţile nu au permis construirea unei noi biserici şi, mai mult, exercitau presiuni asupra neuniţilor, existând chiar dispoziţii care interziceau oficierea serviciului divin în acest rit pe teritoriul oraşului. Credincioşilor ortodocşi care doreau să asiste la slujbe li se recomanda să o facă la bisericile din satele din apropiere, potrivit celor menţionate de memorandistul Rubin Patiţia (1848-1918).
Cu toate aceste impedimente, nu este exclus ca măierenii, după exemplul lipovenilor, să fi ridicat o casă de rugăciune sau chiar o biserică din lemn pe locul în care s-a construit mai târziu cea din piatră (sau poate chiar în alt loc). Este destul de greu de admis că o comunitate atât de numeroasă a rămas pentru mai bine de 20 de ani fără un lăcaş de cult.
În cele din urmă, în 1784, această biserică a neuniţilor din Maieri a fost atestată documentar, aici slujind parohul Nicolae Raţiu, cel care i-a împărtăşit pe Horea şi Cloşca, înainte de a fi executaţi. De asemenea, ştim că la acea dată biserica era înzestrată cu două cărţi (un Octoih şi un Strastnic) şi deţinea numeroase icoane semnate de Simon Bălgrădeanul.
După adoptarea în 1781 a edictului de toleranţă, măierenii ortodocşi aveau dreptul să-şi ridice o biserică din materiale durabile. Însă construcţia ei nu a început imediat, ca în cazul celei din Lipoveni, ci la o dată care nu se cunoaşte cu exactitate, situată undeva în jurul anului 1790. În schimb, o inscripţie de pe arhitrava portalului de acces, ce conţine anul 1795, ne permite cunoaşterea momentului încheierii lucrărilor de construcţie.
Biserica, de tip sală, era alcătuită iniţial dintr-o navă dreptunghiulară şi o absidă poligonală, dispusă la răsărit. Turnul-clopotniţă de pe latura de vest a fost adăugat ulterior, în primii ani ai secolului al XIX-lea. Cele două travee ale navei sunt acoperite cu unităţi de boltire cu forme aparte, ce se aseamănă cu două cupole aplatizate, în timp ce absida poartă o boltă semicilindrică. La exterior, pe laturile de nord şi sud, sunt dispuşi câte patru contraforţi, treptaţi în partea superioară. Nava şi absida sunt acoperite cu o învelitoare din ţigle, în timp ce turnul poartă un coif de factură barocă cu lanternou, acoperit cu tablă, pe care se află inscripţionat anul 1812, probabil data unei reparaţii a bisericii.
În timp, biserica a suferit mai multe refaceri care i-au afectat aspectul original, iar inundaţiile din 1970 şi 1975 au distrus reprezentările şi inscripţiile din nişele tindei. Au dispărut o placă votivă dedicată memoriei liderilor răscoalei din 1784, Horea, Cloşca şi Crişan, şi un text în care erau consemnaţi localnicii morţi în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 şi în Primul Război Mondial.
Icoanele catapetesmei originale, lucrate în 1797, s-au păstrat până recent în patrimoniul bisericii, iar în anul 1992 un nou strat pictural a acoperit fresca realizată în anii 1925-1926 de Traian Achim, din Alba Iulia, sub îndrumarea maestrului Costin Petrescu, cel care a pictat interiorul Bisericii Încoronării. (C.A.)
