La începutul lui noiembrie 1918, întorși de pe front cu armele asupra lor, militarii austro-ungari se antrenau în acțiuni cunoscute sub denumirea generică de „revoluție”. Acestea constau în atacarea autorităților civile care se mai aflau încă la posturi, dar, cel mai adesea, în jefuirea fermelor marilor proprietari rurali și a magazinelor urbane. Consiliul Central Naţional Român de la Arad a luat o măsură salutară. În apelul Cătră națiunea română, publicat la 8 noiembrie 1918, militarii români erau considerați dezlegați de jurământul față de împărat și îndemnați să se înroleze în gărzi care purtau acum amprenta națională.
La 4 noiembrie 1918, odată cu înfiinţarea Consiliului Naţional Român din Alba Iulia, a fost creat şi Sfatul Militar Naţional Român pentru Alba Iulia şi Jur. Având în componenţă 12 ofiţeri, el avea în frunte un preşedinte, pe inginerul căpitan Ioan Fechete Negruţiu şi un comandant în persoana căpitanului Florian Medrea. Rolul Sfatului Militar era acela de a contribui la înfiinţarea gărzilor naţionale comunale. Candidaţilor la postul de gardist li se promitea echipament militar, masă zilnică şi soldă. Prima înfiinţată, în aceeaşi zi de 4 noiembrie, a fost Garda Naţională Română din Alba Iulia. Iniţial, ea a avut un efectiv de 120 de soldaţi. Grupurile de militari care se întorceau neîncetat de pe front i-au sporit efectivele care au ajuns la proporţii de natură să-i stânjenească activitatea. Această evoluţie a determinat Consiliul Naţional Român să adopte o decizie temerară, în sensul trecerii la o formă superioară de organizare. A luat astfel naştere Legiunea Română din Alba Iulia, pusă sub comanda căpitanului Florian Medrea şi instalată într-o cazarmă din Cetate. În componenţa legiunii intrau câteva subunităţi: Batalionul 1 Alba Iulia, Batalionul 2 Blaj, Batalionul 3 Abrud şi Batalionul 4 Turda. Pentru noua unitate militară, numărul soldaţilor era deja insuficient, astfel încât comanda legiunii a emis un ordin de mobilizare pentru contingentele 1896-1900, provenind din zona de recrutare a Regimentului 50 Infanterie din Alba Iulia.
Soldaţii şi ofiţerii încorporaţi în legiune au fost animaţi de sentimente naţionale. Au făcut însă acest pas şi datorită faptului că solda, alimentaţia şi echipamentul erau elemente ale unui mod de viaţă atractiv în condiţiile în care situaţia social-economică precară nu le prea oferea alternative. De altfel, legiunea nu a ajuns la efective impresionante. Mult mai mare decât oricare dintre gărzile naţionale, ea număra, la jumătatea lunii noiembrie, 1000 de soldaţi şi 44 de ofiţeri.
Înfiinţarea legiunii, a gărzilor naţionale prezente în aproape toate comunele, a fost posibilă şi datorită faptului că Sfatul Militar a putut utiliza conţinutul depozitelor Corpului XII Armată austro-ungar din Alba Iulia. Pe un soldat îl atrăgea mai puţin puşca decât mantaua, bocancii, pătura sau foaia de cort.
La începutul lui noiembrie, membrii Sfatului Militar din Alba Iulia nu puteau şti că în oraşul lor avea să se desfăşoare o mare adunare a naţiunii române, iar siguranţa acesteia ar fi căzut în sarcina lor.
După publicarea circularei CCNR din 15 noiembrie privind alegerea delegaţilor pentru Marea Adunare Naţională, comanda Legiunii Române din Alba Iulia a întocmit planul de apărare a Cetăţii, a zonelor limitrofe, a celor două gări şi a căilor rutiere de acces în oraş. Cu întăriri sosite din Cluj, Sibiu, Orăştie şi Blaj s-a ajuns la un efectiv de 3000 de gardişti organizaţi în 12 companii, înarmaţi cu puşti, 14 mitraliere şi patru tunuri. A fost întocmit un „Plan pentru paza oraşului Alba Iulia”, care dispunea forţele militare româneşti în trei cordoane de apărare
Au existat şi episoade cu potenţial conflictual. Spre pildă, garda naţională din Sibiu, comandată de locotenentul Vasile Barbu, a dezarmat nouă batalioane austro-ungare. De asemenea, Alba Iulia se afla pe axa de deplasare a armatei aflate sub comanda feldmareşalului Anton von Mackensen, care se retrăgea spre vest. Comandantul unei divizii germane a solicitat încartiruirea în Alba Iulia, în zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie. Un consimţământ din partea românilor ar fi pus sub semnul întrebării buna desfăşurare a adunării. Şeful poliţiei oraşului, Ovidiu Gritta, supralicitând valoarea forţelor militare româneşti, i-a determinat pe germani să-şi amâne trecerea pentru ziua de 3 decembrie, când aceştia au ocolit Alba Iulia.
Deşi erau gata să-şi dea viaţa pentru apărarea Marii Adunări Naţionale, gardiştii români n-au fost puşi în situaţia să facă acest lucru şi e bine că s-a întâmplat aşa. (V.M.)
