Şef al Partidului Naţional Liberal, prim-ministru şi ministru al României de mai multe ori, Ion I. C. Brătianu a vizitat Alba Iulia doar după 1918, anul unirii Transilvaniei cu România. Întrucât liderul politic a avut un rol determinant în crearea României Mari, la care se adaugă şi faptul că a coordonat festivităţile de încoronare a regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, organizate la Alba Iulia, în data de 15 octombrie 1922, la 16 septembrie 1995, în piaţa care astăzi îi poartă numele, a fost dezvelită o statuie ce-l reprezintă.
Fiu al marelui om politic liberal Ion C. Brătianu, prim-ministru al României de mai multe ori şi care a avut o importantă contribuţie la obţinerea independenţei de stat, la proclamarea regatului, precum şi la elaborarea unor măsuri economice care au dus la încurajarea industriei româneşti, Ion I. C. Brătianu s-a născut în ziua de 20 august 1864, la moşia Florica, proprietatea familiei, la aproximativ 40 km de Piteşti, în actualul judeţ Argeş.
După ce scrisul şi cititul le-a deprins cu propria-i mamă, Ion. I. C. Brătianu a beneficiat câţiva ani de aportul educaţional a două institutoare străine, ambele elveţience, care puteau preda în mai multe limbi europene, din care bineînţeles că nu putea lipsi franceza, limba diplomaţiei şi a oamenilor culţi din acea vreme. Întrucât tatăl a dorit ca fiul său să nu se implice în politică, după absolvirea Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti, tânărul Brătianu a fost îndrumat către Şcoala Politehnică din Paris, pe care a absolvit-o în 1889, obţinând specializarea în construcţia de poduri şi şosele. Revenit în ţară, a lucrat ca inginer, fiind chiar unul din colaboratorii renumitului Anghel Saligny, cel care a contribuit din plin la întemeierea ingineriei româneşti. Cu toate acestea, politica îl atrăgea.
Moartea tatălui, survenită în 1891, precum şi relativa dezorganizare în care se afla Partidul Naţional Liberal (PNL) l-au determinat pe tânărul inginer să candideze la alegerile parlamentare din anul 1895, în urma cărora a obţinut un loc de deputat în Parlamentul României. În 1897, atunci când avea doar 33 de ani, i s-a încredinţat portofoliul Lucrărilor Publice în guvernul liberal condus de D. A. Sturdza, pentru ca în anii următori să fie în mod succesiv, în mai multe guverne, titularul ministerelor de Externe, Interne, Finanţe, Război şi din nou al Lucrărilor Publice. Ion I. C. Brătianu a devenit şef al PNL în anul 1909, iar ulterior a avut mai multe mandate de premier, dintre care cele mai importante au fost exercitate în perioadele 1914-1918 şi 1922-1926.
El a dominat ca nimeni altul viaţa politică a României pentru o perioadă mai mare de 20 de ani, liderul liberal având o influenţă decisivă asupra regelui Ferdinand I, ceea ce i-a făcut pe unii contemporani ai acelor vremuri să afirme că Brătianu guverna nu doar când era la putere, ci chiar şi când era în opoziţie. Participarea României la Primul Război Mondial de partea Antantei, ceea ce după 1918 a dus la o creştere mai mult decât dublă a suprafeţei şi populaţiei ţării, constituţia din 1923, legea minelor din 1924, legea administrativă din 1925, legea electorală din 1926, toate sunt realizări ale guvernelor liberale conduse de Ion I. C. Brătianu, în care acesta din urmă a avut o contribuţie mai mult decât hotărâtoare.
„Sfinxul”, aşa cum a mai fost numit datorită faptului că nimeni nu putea intui planurile sale politice de viitor, a făcut şi greşeli, dintre care unele chiar foarte mari. Ca ministru de Interne, el a fost cel care a întocmit şi pus în aplicare un plan amănunţit al reprimării răscoalei din 1907, în urma căruia mai multe mii de ţărani au fost ucişi, iar alte mii au fost trimişi în puşcării. Angajarea României în război cu armata total nepregătită în anul 1916, deşi statul român avusese avantajul de a sta mai mult de doi ani în neutralitate, dar mai ales existenţa unei corupţii generalizate se pot, de asemenea, imputa guvernului condus de Ion I. C. Brătianu între 1914 şi 1918. În plus, la 13 decembrie 1918, atunci când era prim-ministru, confruntat cu un protest al muncitorilor tipografi din Bucureşti care doreau condiţii mai bune de muncă şi de viaţă, armata a împuşcat mortal cel puţin 16 protestatari, liderul liberal justificându-şi ulterior acţiunea prin faptul că astfel a salvat ţara de bolşevism.
A murit la 24 noiembrie 1927, ca prim-ministru al României, atunci când deţinea toate pârghiile puterii, ceea ce îl determinase pe renumitul istoric Nicolae Iorga să afirme cu puţin timp înainte că Ion I. C. Brătianu „rămânea stăpânul, singurul şi absolutul stăpân al unei ţări de nesfârşită răbdare”.
Regimurile dictatoriale prin care a trecut România din anul 1938 şi până în 1989 au făcut ca personalităţile democratice să fie puse în umbră sau chiar negate, printre acestea aflându-se şi Ion I. C. Brătianu. Fiind născut departe de Alba Iulia şi în altă provincie decât Transilvania, liderul liberal nu a fost de foarte multe ori în oraşul de pe Mureş, iar toate vizitele sale au fost făcute după 1918, anul unirii Transilvaniei cu România. A fost prezent însă la 15 octombrie 1922, atunci când au fost organizate festivităţile pentru încoronarea regelui Ferdinand I şi a reginei Maria.
Amplasată în faţa Prefecturii Judeţului Alba, în piaţa care acum îi poartă numele, un loc cum nu se putea mai potrivit datorită centralismului şi autoritarismului de care Ion. I. C. Brătianu a dat dovadă în timpul vieţii, statuia sa a fost dezvelită în ziua de 16 septembrie 1995, la ceremonie participând primarul Ioan Timiş, prefectul Ioan Rus, la care s-au adăugat şi alte personalităţi politice locale, dar şi de la Bucureşti. Operă a sculptorului Paul Vasilescu, cel despre care se ştie că a avut o contribuţie distinctă la dezvoltarea sculpturii româneşti a secolului XX, statuia a fost aşezată pe un soclu conceput de arhitectul Marius Barbieri. (S.A.)
